Louis Vuitton, cele mai mari vânzãri/mp: aproape 34.000 euro
Compania Louis Vuitton Romania SRL, parte a gigantului francez LVMH, a vândut genþi, încãlþãminte ºi accesorii de 4,4 mil. euro (18,8 mil. lei) în 2009, în primul an de prezenþã integralã la nivel local, cu 51% mai mult decât cu un an în urmã, potrivit datelor raportate Registrului Comerþului. Compania este deþinutã de Louis Vuitton Malletier SA din Franþa.
Magazinul de 130 de metri pãtraþi, deschis la parterul hotelului Marriott, surclaseazã astfel orice butic de fashion de lux din Capitalã în ceea ce priveºte vânzãrile pe metru pãtrat, cu încasãri anuale de 33.800 euro/mp. Compania nu a fãcut comentarii pe marginea acestui subiect. \”Piaþa de lux este micã, are clienþi mai puþin afectaþi de crizã, de aceea interesul brandurilor din aceastã categorie pentru piaþa localã este din ce în ce mai mare, mai ales cã ºi din partea companiilor locale existã deschidere pentru parteneriate\”, a declarat Monica Barbu, vicepreºedinte al companiei de consultanþã imobiliarã The Advisers. Grupul francez LVMH are la nivel local afaceri ºi în producþia de componente pentru genþi, pe care ulterior le asambleazã la Paris.
Cele douã fabrici, deþinute la Cisnãdie ºi Avrig, au avut anul trecut o cifrã de afaceri de 13,7 mil. euro (57,7 mil. lei) ºi un profit de 1,5 mil. euro (6,1 mil. lei), cu 617 angajaþi.
Articole HOT
Business TexinBefore Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...
Știri
Business TexinWoman Wearing Red Dress-Holding Turned On String lights
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...
Cele mai populare
Business Texin-
1
-
2
-
4b battery
Don’t Do this to Your Vehicle Battery. Follow These Instructions To Save Battery
2 ani ago