Verifica email

  • Email:
  • Parola:
Rfil neamt


Premii pentru școlile de modă din România la Romanian Fashion Philosophy


Celebrul designer internațional de modă Agatha Ruiz de la Prada împreună cu fondatorul Fashioninsider.com, Marcellous Jones, au vizitat România fiind prezenți la festivalul de modă Romanian Fashion Philosophy, ce a avut loc în perioada 21-24 martie 2017 în București, Palatul Bragadiru.
Prima seară a evenimentului a fost dedicată tinerilor designeri și școlilor de modă din România, iar colecțiile prezentate de aceștia au intrat în competiția Romanian Fashion Design Talent Competition.
În concurs s-au înscris Universitățile de Arte din București și Cluj dar și școli private de modă.
Școala Atelierele ILBAH a câștigat premiul cel mare al acestui concurs prezentând colecția Bloom2Blossom, care a impresionat membrii juriului dar și publicul prezent în sală. Locurile doi și trei au fost obținute de Universitatea de Artă și Design din Cluj.
Colecția câștigătoare, Bloom2Blossom, s-a dovedit o colecție demnă de renumele școlii Atelierele ILBAH și a bucurat privirile tuturor celor prezenți, dar și a celor de acasă, care au beneficiat de o transmisiune livestream. Coordonați de trainerul Mirela Diaconu, tinerii designeri au prezentat o colecție inspirată de primavară, culori vii, materiale romantice și fluide. Colecția vorbește despre pasiune și dorește să contureze sentimentul libertății și naturaleții.
Juriul a fost alcătuit din Marcellous Jones (fondator fashioninsider.com), Marzio Nocera (fondator FashionChannel Italia), Sara Wechsler (Președintele Romanian Textile Concept), și Iuliana Tudor (prezentator TV, Elena Stoica, presedinte Asociatia Confectionerilor din Romania
Cursanții care au participat la realizarea colecției, sub îndrumarea Mirelei Diaconu, sunt: Andreescu Dragoș, Ciobanu Roxana Cătalina, Comănescu Marilena, Cringanu Andrei Constantin, Juverdeanu Iulia Ildiko, Marin Alecsandra, Marinescu Sonia Carmela, Nedelcea Adriana, Nedeloiu Alina-Elena, Nistor Alexandra, Sorodoc Larisa-Elena, Voicu Anamaria, Zqura Ancuța Eugenia.

Agatha Ruiz de la Prada premiată de către Atelierele ILBAH
Doamna Agatha Ruiz de la Prada, prezentă la eveniment ca invitat de onoare, a fost premiată de Atelierele ILBAH cu distincția “Doctor in Fashion, Honoris Causa”, pentru întreaga carieră și pentru rolul deosebit în promovarea industriei de modă la nivel global. Distincția i-a fost înmânată de fondatorul Atelierele ILBAH, Vlad ILIESCU, înainte de prezentarea creațiilor care i-au adus faima în toată lumea.
Agatha Ruiz de la Prada a încheiat evenimentul cu prezentarea ultimei sale colecții, pe care a descris-o ca având: "Un stil puternic, care este foarte ușor de recunoscut și de amintit. Poate să își placă sau să nu îți placă deloc, dar e foarte foarte ușor de recunoscut. Asta este una dintre semnăturile mele. Încerc să fiu loială stilului meu care este plin de culori și amuzant."


Atelierele ILBAH este un concept modern pe piața furnizorilor de formare profesională din România și organizează cursuri autorizate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației prin Autoritatea Națională pentru Calificări!


Inapoi

Newsletter




 Revista 100%Construct