Reteaua de magazine Cavaliere a intrat in insolventa, inglodate de datorii.
Compania Romanian Distribution Group, cu afaceri de circa 8,5 mil. euro si care detine 20 de magazine sub brandul de vestimentatie masculina Cavaliere, a intrat in insolventa la finalul anului trecut, la presiunile creditorilor carora trebuie sa le achite datorii in valoare de aproximativ sase milioane de euro.
\”Deocamdata s-a afisat tabelul preliminar al creantelor, in martie urmand sa se definitiveze lista finala a creditorilor. Este vorba de datorii de circa 25 mil. lei (6 mil. euro) catre banci, in proportie de 50%, si catre furnizori\”, a declarat pentru ZF Mihaela Murariu, Manager Associate in cadrul Elva Cont SPRL, administratorul judiciar responsabil cu reorganizarea interna a retelei Cavaliere.
Sophore Investments, compania care avea de recuperat bani din chiria unor spatii comerciale, a fost primul jucator care a solicitat, in prima parte a lui 2009, deschiderea procedurii de insolventa a Romanian Distribution Group. Ulterior, chiar daca creditorul si-a restituit banii, dupa cum afirma reprezentantii companiei, alte firme s-au inscris la masa credala, printre acestea numarandu-se si bancile la care retailerul avea credite pentru extinderea retelei.
\”Efectele crizei economice au generat reducerea vanzarilor cu aproximativ 50% in conditiile in care obligatiile contractuale din chirii, exprimate in euro, au crescut ca urmare a cresterii cursului de schimb valutar\”, explica Mihaela Murariu cauzele care au condus la intrarea in insolventa a operatorului Cavaliere.
Compania este controlata de Monica si Nicolae Toader Caluda (care detin 65% din companie) si de italianul Deli Priscoli Pirolamo (cu 35% din titluri).
Articole HOT
Business TexinBefore Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...
Știri
Business TexinWoman Wearing Red Dress-Holding Turned On String lights
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...
Cele mai populare
Business Texin-
1
-
2
-
4t traffic
We Don’t care about Traffic, Fire Truck This is Most important for People’s Life
2 ani ago