Benvenuti: Daca vor fi magazine neperformante, le inchidem

Retailerul oradean de incaltaminte Benvenuti, controlat de omul de afaceri Dan Pavel, mizeaza in acest an pe o cifra de afaceri de circa 8,3 mil. euro (aproximativ 35 mil. lei), valoare apropiata de rezultatele obtinute de compania bihoreana in 2009.
Benvenuti a incheiat anul trecut cu vanzari totale de aproximativ 8,3 mil. euro, in scadere fata de anul precedent, cand afacerile firmei au ajuns la 11,7 mil. euro.
\”Vanzarile companiei noastre in acest an vor fi influentate de stagnarea pietei de incaltaminte si marochinarie la nivelul anului 2009.
Probabil ca efectele crizei vor fi resimtite in economie mult timp, iar in ceea ce priveste compania noastra consideram ca s-a atins in prezent un minim al recesiunii financiare. O timida crestere a veniturilor s-ar putea inregistra, eventual, incepand cu al patrulea trimestru al anului 2010\”, a declarat Miruna Dumitrescu, PR manager in cadrul companiei Benvenuti.
Retailerul oradean are o retea de 35 de magazine, anul trecut fiind deschise inca doua noi unitati. Pentru acest an conducerea companiei nu vrea sa deschida alte magazine, intentia Benvenuti fiind de a mentine vanzarile magazinelor la nivelul actual. \”Am pastrat in 2009 intreaga noastra retea de magazine\”, a spus Miruna Dumitrescu.
Potrivit reprezentantilor companiei bihorene, in conditiile actuale de criza clientii sunt mai exigenti in alegerile lor, acordand o atentie sporita calitatii si fiabilitatii produsului, raportul calitate-pret devenind factorul decizional in procesul de achizitie.
\”In cazul in care vom avea magazine neperformante, magazine care genereaza in mod succesiv pierderi considerabile, cu siguranta ca vom lua decizia de a inchide aceste puncte de vanzare, deoarece nu dorim periclitarea vanzarilor celorlalte unitati din reteaua Benvenuti\”, spune Dumitrescu.
Anul trecut compania Benvenuti avea 235 de angajati.

Articole HOT

Business Texin
f
fashion

Before Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...

fashion

Boho Peace Hippie Girl Enjoying Summer with Flower Styling

black

Black Winter Fashion On Charles Bridge

city

Walking On San Francisco Street Alone

girl

Woman Enjoying Grossglockner High Alpine Road in Austria

Știri

Business Texin
d
dress

Woman Wearing Red Dress-Holding Turned On String lights

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...

2
fashion

Before Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO

3
fashion

Boho Peace Hippie Girl Enjoying Summer with Flower Styling

4
black

Black Winter Fashion On Charles Bridge