40 milioane de euro este valoarea retailului de lenjerie intimã

Produsele câtorva branduri internaționale și românești se ascund sub hainele de zi cu zi ale românilor. Valoarea lor este de câteva zeci de milioane de euro. Din pãcate, moda schimbã francizele prezente pe piațã mai ceva ca designerii colecțiile
Retailul de lenejerie intimã reprezintã un segment aparte al întregului comerț. Branduri internaționale, atât de lux cât și de mainstream, s-au perindat în mallurile și arterele stradale ale principalelor orașe mai ceva ca o defilare pe catwalk. Unele au renunțat definitiv la România, altele și-au fãcut curaj sã încerce piața din nou, însã prin intermediul altor francizați.
Doar brandurile românești (Jolidon, I.D. Sarrieri) au rezistat pe piaþã, reușind sã-și menținã magazine deschise în aceastã perioadã. „Fãrã îndoialã, criza și consecințele ei – scãderea consumului, schimbarea structurii pieței locale de fashion -, au influențat francizele mai vechi sau abia intrate pe piața de lenjerie din România. Noi, fiind producãtori și gestionând în portofoliu șapte branduri proprii, oferim o paletã completã“, spune Olga Stanciu, director adjunct al Jolidon – liderul pieței. Potrivit ei, cei care au pãrãsit România au rãmas doar cu varianta magazinelor online (acest segment numãrã câteva zeci de site-uri care comercializeazã lenjerie intimã, însã aproximativ zece au un rulaj de luat în seamã).
În urmã cu câþiva ani, se luptau cot la cot cu brandurile autohtone retaileri internaționali precum Etam (aflat în portofoliul ETP Trading, firmã patronatã de Rãzvan Petrovici, de al cãrui nume se leagã supermarketurile Univers’all) sau Woman’ Secret (AAV Group aparținând lui Vicențiu Zorzolan, fost partener de afaceri al lui Octavian Radu), primul închizându-și ușile pentru ultima oarã anul trecut, iar cel din urmã, în 2013. În locul lor, în spațiile din malluri, se prezintã româncelor cel mai mare retailer de lenjerie intimã din Canada – La Senza și, de luna trecutã, Intimissimi, unul dintre cei mai mari retaileri italieni, parte a grupului Calzedonia, care a intrat în 2011 în România.
Succesul lor rãmâne a fi apreciat dupã încã vreo douã sezoane, în condițiile în care tendința românilor este de a cumparã lenejerie intimã nu din magazine specializate, ci din raioanele marilor retaileri de haine destinate acestui tip de produse. „Dupã pãrerea mea, este o piațã insuficient reprezentatã. Mai mult, nișa monobrand nu prea rezistã în România, pentru cã cei care cumpãrã din astfel de magazine sunt mai sofisticați și cautã ceva în plus. Mai degrabã, românii preferã magazinele multibrand – mainstream“, spune Bogdan Belciu, partener PwC.
Cum se împarte piața
Cele mai multe dintre brandurile internaționale de lenjerie intimã sunt aduse în România în francizã. Excepție face Oysho, aparținând retailerului Inditex, care, la rându-i, dupã câțiva ani de prezențã prin intermediul unui francizat, a decis intrarea directã. Alãturi de Jolidon este, de altfel, singurul retailer de lenjerie intimã ale cãrui afaceri sunt de ordinul milioanelor de euro.
Potrivit raportului „Piața globalã de lenjerie intimã“, realizat anul trecut de compania yStats, mai mult de un sfert din vânzãrile de astfel de produse la nivel mondial au fost fãcute în statele Uniunii Europene (un motiv bun pentru Victoria’s Secret sã își deschidã primul magazin pe bãtrânul continent și sã plãnuiascã alte unitãți). Ca valoare, Europa reprezintã, pentru producãtorii de lenjerie intimã, o piațã de 15 miliarde de euro, Franța, Germania, Marea Britanie și Italia fiind cei mai mari consumatori.
Raportat la nivel local, potrivit unei estimãri Capital, segmentul nu depãșește 40 de milioane de euro, semn cã sunt nenumãrate șanse de dezvoltare pentru cei din industrie, iar în urmatorii ani, cu siguranțã, alți jucãtori internaționali își vor face apariția.

Articole HOT

Business Texin
f
fashion

Before Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...

fashion

Boho Peace Hippie Girl Enjoying Summer with Flower Styling

black

Black Winter Fashion On Charles Bridge

city

Walking On San Francisco Street Alone

girl

Woman Enjoying Grossglockner High Alpine Road in Austria

Știri

Business Texin
d
dress

Woman Wearing Red Dress-Holding Turned On String lights

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Nemo enim ipsam voluptatem...

2
fashion

Before Start My Day, Ten Minute For Makeup – VIDEO

3
fashion

Boho Peace Hippie Girl Enjoying Summer with Flower Styling

4
black

Black Winter Fashion On Charles Bridge